Primul test de sânge pentru Alzheimer aprobat de FDA poate detecta cazurile de demență timpurie

Boala Alzheimer afectează mai frecvent femeile decât bărbații, aproximativ două treimi dintre persoanele diagnosticate sunt femei, fapt explicat prin speranța de viață mai mare, modificările hormonale post-menopauză (precum scăderea estrogenului) sau susceptibilitatea crescută la gena APOE4. În schimb, bărbații dezvoltă mai rar boala, dar formele pot fi mai agresive și adesea sunt combinate cu demență vasculară, influențată de factori precum hipertensiunea sau colesterolul ridicat.

Un nou test de sânge care detectează un semn distinctiv al bolii Alzheimer este pe cale să schimbe modul în care medicii diagnostichează și tratează această boală.

Testul, primul de acest fel aprobat de Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA), este destinat persoanelor de peste 55 de ani, care prezintă deja probleme de memorie sau alte semne și simptome ale bolii Alzheimer.

Rezultatele indică dacă creierul unei persoane cu simptome cognitive prezintă plăci de amiloid, aglomerări de proteine toxice care se acumulează în spațiile dintre celulele cerebrale. Prezența acestor plăci la o persoană cu simptome cognitive confirmă, de obicei, un diagnostic de Alzheimer.

Dr. Howard Fillit, director științific al Fundației pentru Descoperirea Medicamentelor împotriva Alzheimer: „Cred că testul de sânge va revoluționa cu adevărat modul în care sunt diagnosticați și îngrijiți pacienții cu Alzheimer. Neurologii specializați stabilesc diagnosticul corect în aproximativ 70-80% din cazuri. Cu acest test de sânge, putem ajunge la o acuratețe de peste 90%.”

Maria Carrillo, director științific al Asociației Alzheimer: „Medicii de familie vor avea acum acces la un instrument care le poate oferi o evaluare mai rapidă. Nu măsurăm cu adevărat amiloidul, dar testul indică faptul că amiloidul este prezent, iar acest lucru a fost susţinut cu scanări PET obiective care poate vedea amiloidul în creier. Dacă nu avem amiloid prezent, nu avem Alzheimer. Cu toate astea, dacă avem un nivel ridicat de Peptida p-tau217 în creier, atunci ştim că acesta este un semn al unui alt tip de demenţă.”

Boala Alzheimer este diagnosticată momentan pe baza unor metode avansate de diagnostic precum scanările PET pentru detectarea plăcilor de amiloid asociate bolii sau analiza lichidului cefalorahidian prin puncție lombară. Aceste metode sunt fie costisitoare, fie invazive, fie indisponibile în anumite comunități. Astfel există o nevoie urgentă de soluţii noi de diagnostic mai accesibile şi rapide, potrivite pentru utilizarea la scară largă.

Disponibilitatea unui astfel de test va însemna, cel mai probabil, că mult mai multe persoane vor fi diagnosticate în stadiile timpurii ale bolii, când simptomele sunt încă ușoare și cu potențial semnificativ de a fi tratate.

Pentru că acumularea plăcilor de amiloid în creier poate începe cu zeci de ani înainte de manifestarea simptomelor, uneori chiar din jurul vârstei de 30-40 ani, identificarea timpurie a acestui proces ar putea juca un rol crucial în adoptarea unor schimbări de stil de viață și inițierea tratamentelor preventive.

Astfel, persoanele diagnosticate în stadiile incipiente ale bolii Alzheimer pot fi eligibile pentru a primi unul dintre cele două medicamente disponibile în prezent, care reduc nivelul de amiloid.

Momentan testul este deja disponibil în S.U.A, și este probabil să devină disponibil în curând în multe alte ţări, oferind în maxim 2 ani acces la un diagnostic precis multor persoane cu suspiciuni de afecțiuni neurodegenerative.

Studii Clinice România vine atât în sprijinul pacienților cât și al medicilor prin îndrumarea țintită către programele de studii active în România pentru bolile neurodegenerative.

Intră pe pagina Studii Clinice România și află în ce spital public sau clinică privată din România se desfășoară un studiu clinic pentru Alzhaimer care ar putea fi o soluție la afecțiunea medicală pentru care încă nu s-a găsit remediu terapeutic. Echipa Studii Clinice România vine în spijinul pacienților în căutarea de variante terapeutice inovative și îi direcționează către centrele de studiu partenere.

Lasă-ne un mesaj și revenim în cel mai scurt timp cu informațiile solicitate!

Sursa: www.fda.gov | Photocredit: pexels.com

Data 11.12.2025

Noutăți medicale în cercetarea clinică

Link-uri utile